Archive

Archive for April 24th, 2009
April 24th, 2009

Si BNR nu poate, dom’le…

Eu am sperat… chiar mi-am dorit din suflet sa nu traiesc in tara impotentei… dar, ghinion, nu se poate.
Iata raspunsul BNR la reclamatia vs UniCredit, acum astept sugestii cu privire la un avocat bun si ieftin, mergem in justitie…

Referitor la sesizarea dvs., înregistrată la Banca Naţională a României – Direcţia Secretariat sub nr. ***/13.04.2009, completată cu sesizarea înregistrată la Banca Naţională a României – Direcţia Secretariat sub nr. ***/14.04.2009, vă facem cunoscut că banca centrală, în calitatea sa de autoritate de supraveghere prudenţială a instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul Special, în limitele atribuţiilor conferite de prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, nu este abilitată să intervină în relaţiile dintre instituţiile financiare nebancare şi clienţii acestora.

Cu toate acestea, vă aducem la cunoştinţă că, în cazul în care cele comunicate de conducerea instituţiei financiare nebancare nu sunt de natură a clarifica aspectele sesizate, vă puteţi adresa organelor competente cu instrumentarea şi soluţionarea unor astfel de situaţii.

April 24th, 2009

Deprimante, Samd... , ,